Salt la conţinut

Ce să fac dacă sunt dependent de pornografie?

Ce să fac dacă sunt dependent de pornografie?

Ce poți face:

 Înțelege care este scopul pornografiei. Pornografia nu este altceva decât o încercare de a degrada ceea ce Dumnezeu a creat pentru un scop onorabil. Dacă privești pornografia în acest mod, vei putea ‘urî răul’ (Psalmul 97:10).

 Gândește-te la consecințe. Materialele pornografice înjosesc persoanele care apar în ele. În plus, îl degradează pe cel ce privește astfel de materiale. Pe bună dreptate, Biblia spune: „Cel prevăzător vede nenorocirea și se ascunde“ (Proverbele 22:3).

 Fă un legământ cu tine însuți. Fidelul Iov a spus: „Făcusem un legământ cu ochii mei și cum mi-aș fi oprit privirile asupra unei fecioare?“ (Iov 31:1, Cornilescu, 1996). Iată câteva ‘legăminte’ pe care ai putea să le faci:

  •  Nu voi folosi internetul când sunt singur.

  •  Voi închide imediat orice fereastră de tip pop-up sau site ce conține materiale erotice explicite.

  •  Dacă am o recidivă, voi vorbi cu un prieten matur.

Cu cât te uiți mai mult la materiale pornografice, cu atât îți este mai greu să scapi de acest viciu

 Roagă-te. Psalmistul l-a implorat pe Iehova Dumnezeu: „Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deșarte“ (Psalmul 119:37). Dumnezeu vrea să reușești și, dacă te rogi, el îți poate da tăria de care ai nevoie pentru a face ce este corect! (Filipeni 4:13)

 Vorbește cu cineva. Dacă vrei să scapi de acest obicei, este important să discuți cu o persoană de încredere (Proverbele 17:17).

 Nu uita: De fiecare dată când refuzi să te uiți la un material pornografic, câștigi o victorie. Vorbește-i lui Iehova despre ea și mulțumește-i pentru puterea pe care ți-a dat-o. Evitând pornografia, îi bucuri inima lui Iehova! (Proverbele 27:11)