Un ajutor preţios este mângâierea pe care o putem primi de la membrii familiei, de la prieteni şi de la fraţii de credinţă.

Cuvintele pline de iubire şi de bunătate ale unui prieten pot fi ca un balsam alinător, care vindecă şi înviorează (Prov. 16:24; 18:24; 25:11). Însă adevăraţii creştini nu se gândesc că numai ei au nevoie de mângâiere. Ei iau iniţiativa ‘să-i mângâie pe cei ce se află în orice fel de necazuri prin mângâierea cu care ei înşişi sunt mângâiaţi de Dumnezeu’ (2 Cor. 1:4; Luca 6:31). Antonio, un supraveghetor de district din Mexic, a învăţat acest lucru din proprie experienţă.

Când a fost diagnosticat cu limfom, un tip de cancer al sângelui, Antonio a fost cuprins de îngrijorare. Cu toate acestea, el s-a străduit să-şi ţină sub control sentimentele negative. Cum anume? El a încercat să-şi aducă aminte cântările Regatului şi să le cânte, pentru a auzi cuvintele şi a medita la ele. Rugăciunile cu voce tare şi citirea Bibliei i-au adus şi ele multă mângâiere.

Antonio recunoaşte însă că de foarte mare ajutor i-au fost fraţii de credinţă. El spune: „Când eu şi soţia mea eram cuprinşi de îngrijorare, îl rugam pe un membru al familiei care este bătrân de congregaţie să vină şi să se roage cu noi. Acest lucru ne oferea mângâiere şi ne liniştea“. El mai spune: „Datorită ajutorului primit din partea familiei şi a fraţilor de credinţă, am reuşit destul de repede să învingem sentimentele negative“. El a fost foarte recunoscător pentru prietenii iubitori şi plini de grijă care i-au fost alături!

Un alt ajutor în timp de necaz este spiritul sfânt, pe care Iehova a promis că ni-l va da. Apostolul Petru a spus că spiritul sfânt al lui Dumnezeu este un ‘dar’ (Fap. 2:38). Cu siguranţă, acest lucru a fost evident cu ocazia Penticostei din 33 e.n., când mulţi creştini au fost unşi cu spirit sfânt. Chiar dacă Petru s-a referit atunci la cei unşi, spiritul sfânt este un dar pe care îl putem primi fiecare dintre noi. Întrucât Iehova este Sursa inepuizabilă a acestui dar, îl putem ruga să ni-l dea ori de câte ori avem nevoie (Is. 40:28–31).

Apostolul Pavel a avut de înfruntat multe greutăţi, uneori chiar fiind în pericolul de a-şi pierde viaţa (2 Cor. 1:8–10). Totuşi, el nu s-a îngrijorat peste măsură pentru viaţa sa. Pavel ştia că Iehova îl susţinea, iar acest lucru i-a adus mângâiere. El a scris: „Binecuvântat să fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor tandre şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre“ (2 Cor. 1:3, 4). Pavel nu şi-a plâns de milă, lăsându-se copleşit de probleme. Dimpotrivă, încercările pe care le-a suportat l-au ajutat să cultive empatie, astfel că a fost mai bine pregătit să le ofere mângâiere celor aflaţi în necaz.

După ce s-a însănătoşit, Antonio a putut să reînceapă lucrarea itinerantă. El arăta şi înainte interes faţă de fraţii de credinţă, însă, de atunci, el şi soţia sa fac un efort deosebit să-i viziteze şi să-i încurajeze pe cei bolnavi. De exemplu, după ce a vizitat un frate care se lupta cu o boală gravă, Antonio a aflat că fratele respectiv nu mergea la întruniri. Antonio explică: „Motivul nu era că fratele nu-i mai iubea pe Iehova sau pe fraţi. El era atât de descurajat din cauza bolii, încât se simţea inutil“.

Pentru a-l încuraja pe acest frate, Antonio l-a rugat să rostească o rugăciune cu ocazia unei reuniuni. Deşi nu se simţea în stare să facă acest lucru, fratele a fost de acord. Antonio relatează: „A făcut o rugăciune foarte frumoasă. După aceea, parcă era alt om. Se simţea din nou util“.

Într-adevăr, toţi trecem uneori prin anumite suferinţe. Însă, aşa cum a spus Pavel, acestea ne pot pregăti pentru a le oferi mângâiere celor ce se confruntă cu necazuri. Aşadar, să nu fim indiferenţi la suferinţele fraţilor de credinţă, ci să-l imităm pe Iehova, Dumnezeul nostru, fiind o sursă de mângâiere pentru alţii.