ACESTE cuvinte, consemnate de înțeleptul rege Solomon, descriu foarte bine năzuințele oamenilor. Ei nu s-au împăcat niciodată cu ideea că viața este scurtă, iar moartea, inevitabilă. Istoria conține numeroase mituri și legende ale căror personaje caută secretul vieții veșnice.

Un astfel de personaj este Ghilgameș, un rege sumerian a cărui viață a devenit subiectul multor legende. De exemplu, Epopeea lui Ghilgameș povestește că regele a pornit într-o călătorie periculoasă pentru a afla secretul nemuririi, dar a eșuat în încercarea lui.

În secolul al IV-lea î.e.n., alchimiștii chinezi au încercat să creeze „elixirul vieții”, sperând să trăiască mai mult. Ei au preparat o poțiune care conținea cantități mici de mercur și de arsenic. Se crede că mulți împărați chinezi au murit din cauza acestui „elixir”. În Europa medievală, unii alchimiști au încercat să transforme aurul într-o substanță digerabilă, crezând că proprietățile lui anticorozive puteau prelungi viața.

Astăzi, unii biologi și geneticieni încearcă să descopere de ce îmbătrânim. Cercetările lor, asemenea încercărilor de a găsi „elixirul vieții”, arată că oamenii încă mai speră să învingă bătrânețea și moartea. Dar la ce rezultate s-a ajuns?

Oamenii de știință au elaborat peste 300 de teorii cu privire la cauzele îmbătrânirii și ale morții. În ultimii ani, specialiștii în biologie moleculară au reușit să modifice unele gene și proteine, astfel încât să încetinească procesul de îmbătrânire la animale de laborator și la celule umane. Ca urmare, unii oameni bogați au finanțat cercetările în acest domeniu. Pe ce s-au concentrat oamenii de știință?

Încercarea de „a da înapoi” ceasul biologic. Unii biologi cred că telomerele, capetele cromozomilor, joacă un rol-cheie în procesul de îmbătrânire. Telomerele protejează informațiile genetice în timpul diviziunii celulare. Cu fiecare diviziune însă, telomerele se scurtează. Când celulele nu se mai divid, începe procesul de îmbătrânire.

 Echipa de cercetători condusă de Elizabeth Blackburn, laureată a Premiului Nobel în 2009, a descoperit o enzimă care întârzie scurtarea telomerelor și, implicit, îmbătrânirea celulelor. Totuși, cercetătorii recunosc că telomerele „nu prelungesc în mod miraculos viața, adică nu ne ajută să depășim speranța de viață actuală”.

Reprogramarea celulară. Când celulele îmbătrânesc și nu se mai divid, ar putea trimite semnale greșite celulelor sistemului imunitar, cauzând inflamații, dureri cronice sau boli. Recent, o echipă de cercetători din Franța a reprogramat celule prelevate de la oameni în vârstă, unii având peste 100 de ani. Potrivit prof. Jean-Marc Lemaître, coordonatorul echipei, cercetările demonstrează că „îmbătrânirea celulară este reversibilă”.

Nu toți oamenii de știință sunt de acord că tratamentele anti-îmbătrânire pot prelungi speranța de viață actuală. Este adevărat, speranța de viață a crescut în mod constant din secolul al XIX-lea. Totuși, aceasta se datorează, în principal, igienei mai bune, măsurilor luate împotriva bolilor infecțioase, antibioticelor și vaccinurilor. Unii geneticieni cred că durata de viață a ajuns, mai mult sau mai puțin, la limita naturală.

Acum 3 500 de ani, scriitorul biblic Moise a recunoscut: „Zilele anilor noștri ajung la șaptezeci de ani, iar pentru cei tari, la optzeci, dar strădania lor n-aduce decât necaz și durere, căci trec repede și noi zburăm”. (Psalmul 90:10) În ciuda eforturilor omului de a-și prelungi viața, ea este și astăzi așa cum a descris-o Moise.

Spre deosebire de noi, ariciul de mare roșu și o specie de scoică trăiesc peste 200 de ani, iar unii copaci, precum arborele sequoia, pot trăi mii de ani. Când ne gândim cât de puțin trăim în comparație cu unele plante și animale, este firesc să ne întrebăm: „Se sfârșește totul la 70 sau 80 de ani?”.