După Ioan 11:1-57
Note de studiu
Lazăr: Vezi nota de studiu de la Lu 16:20.
Betania: Vezi nota de studiu de la Mt 21:17.
cei din Iudeea: Termenul grecesc folosit aici poate fi redat prin „iudeii” (ca în Ioa 10:31, 33). Dar, întrucât Isus tocmai le spusese discipolilor: „Să mergem din nou în Iudeea”, înțelegem că iudeii din regiunea Iudeea erau cei care încercaseră să îl omoare cu pietre, nu iudeii în general. (Ioa 11:7)
doarme: În Biblie, moartea este deseori comparată cu somnul. (Ps 13:3; Mr 5:39; Fa 7:60; 1Co 7:39; 15:51; 1Te 4:13) Isus urma să îl readucă la viață pe Lazăr. Prin urmare, el a spus că Lazăr dormea probabil pentru a arăta că, așa cum o persoană poate fi trezită dintr-un somn adânc, tot așa o persoană care a murit poate fi readusă la viață. Puterea de a-l învia pe Lazăr provenea de la Tatăl său, „care le dă viață celor morți și vorbește despre lucruri care nu sunt ca și cum ar fi”. (Ro 4:17; vezi notele de studiu de la Mr 5:39; Fa 7:60)
Toma: Acest nume grecesc provine dintr-un termen aramaic care înseamnă „Geamăn”. Apostolul Toma era cunoscut și cu un alt nume grecesc, Dídymos (redat prin „Didimus” sau „Didymos” în unele Biblii din limba română). Și acest nume înseamnă Geamănul.
era deja de patru zile în mormânt: Când Lazăr s-a îmbolnăvit grav, surorile lui au trimis pe cineva să-l anunțe pe Isus. (Ioa 11:1-3) El se afla la o distanță de aproximativ două zile de Betania, iar Lazăr se pare că a murit cam atunci când Isus a primit vestea. (Ioa 10:40) Isus „a mai rămas două zile acolo unde era” și apoi a pornit spre Betania. (Ioa 11:6, 7) Întrucât a așteptat două zile și apoi a călătorit două zile, el a ajuns la mormânt după patru zile de la moartea lui Lazăr. Isus făcuse deja cel puțin două învieri: una imediat după moartea persoanei, iar cealaltă probabil la câteva ore după deces. (Lu 7:11-17; 8:49-55; compară cu Mt 11:5) Însă el nu înviase încă pe nimeni care să fi fost mort de patru zile și al cărui corp să fi intrat deja în descompunere. (Ioa 11:39) Unii evrei credeau în mod eronat că sufletul rămânea cu trupul mort trei zile și apoi îl părăsea. Chiar și cei care susțineau această idee aveau să se convingă că Isus făcuse un miracol extraordinar în cazul lui Lazăr. (Ioa 12:9, 10, 17)
mormânt: Sau „mormântul de amintire”. (Vezi Glosarul, „Mormânt de amintire”.)
cam la trei kilometri: Lit. „cam la 15 stadii”. Termenul grecesc stádion (la singular) desemnează o unitate de măsură pentru distanță egală cu 185 m, sau o optime dintr-o milă romană. (Vezi Glosarul, „Milă”, și Ap. B14.)
Știu că se va scula din morți: Marta a crezut că Isus vorbea despre învierea viitoare, care va avea loc în ziua din urmă. (Vezi nota de studiu de la Ioa 6:39.) Credința ei în această învățătură era remarcabilă. Unii conducători religioși din zilele acelea, numiți saduchei, respingeau ideea că va fi o înviere, deși această învățătură era prezentată clar în Scripturile inspirate. (Da 12:13; Mr 12:18) Cât despre farisei, aceștia credeau în nemurirea sufletului. Însă Marta știa că Isus îi învăța pe oameni despre speranța învierii și chiar făcuse învieri, deși niciunul dintre cei înviați nu fusese mort atât de mult timp ca Lazăr.
Eu sunt învierea și viața: Moartea și învierea lui Isus au făcut posibilă revenirea la viață a celor morți. După ce Isus a fost înviat, Iehova i-a dat puterea nu numai de a învia morții, ci și de a da viață eternă. (Vezi nota de studiu de la Ioa 5:26.) În Re 1:18, Isus spune despre sine că este „cel viu”, care are „cheile morții și ale Mormântului”. Prin urmare, Isus este speranța celor vii și a celor morți. El a promis că va deschide mormintele și le va da viață morților, fie în ceruri celor ce vor domni cu el, fie pe pământ celor ce vor alcătui noua societate condusă de guvernul său ceresc. (Ioa 5:28, 29)
nu va muri niciodată: Fără îndoială, când a vorbit despre posibilitatea de a nu muri, sau de a trăi veșnic, Isus nu a vrut să spună că ascultătorii săi nu aveau să cunoască moartea niciodată. Mai degrabă, el a arătat că, dacă manifestau credință în el, puteau primi viață veșnică. Această concluzie este susținută de cuvintele rostite de Isus într-o ocazie anterioară: în Ioan, capitolul 6, el a pus în legătură manifestarea credinței cu obținerea vieții veșnice. (Ioa 6:39-44, 54)
mormânt: Sau „mormântul de amintire”. (Vezi Glosarul, „Mormânt de amintire”.)
plângând: Termenul grecesc se referă deseori la un plâns care poate fi auzit. Același verb a fost folosit de Isus când a prezis distrugerea Ierusalimului. (Lu 19:41)
a gemut . . . și s-a tulburat: În limba originală, alăturarea celor două verbe (embrimáomai și tarássō) arată că sentimentele lui Isus au fost foarte intense cu această ocazie. Verbul grecesc redat prin „a gemut” (embrimáomai) denotă, în general, sentimente puternice, iar în acest context sugerează că Isus a fost mișcat atât de profund, încât a gemut. Verbul grecesc tradus prin „s-a tulburat” (tarássō) se referă literalmente la o stare de agitație. Potrivit unui biblist, în acest context verbul indică „o frământare interioară, . . . o mare durere sau tristețe”. Același verb este folosit în Ioa 13:21 pentru a descrie reacția lui Isus la gândul că va fi trădat de Iuda. (Vezi nota de studiu de la Ioa 11:35.)
în el însuși: Lit. „în spirit”. Din câte se pare, termenul grecesc pneúma se referă aici la forța care vine din inima figurativă a unei persoane și care o determină să vorbească și să acționeze într-un anumit mod. (Vezi Glosarul, „Spirit”.)
i-au dat lacrimile: Aici apare verbul dakrýō, care derivă din substantivul grecesc pentru „lacrimă”, folosit în versete precum Lu 7:38; Fa 20:19, 31; Ev 5:7; Re 7:17; 21:4. Din câte se pare, accentul cade mai degrabă pe faptul că Isus a vărsat lacrimi decât pe faptul că plânsul său putea fi auzit. În Scripturile grecești creștine, acest verb apare doar aici și diferă de cel folosit în Ioa 11:33 (vezi nota de studiu), care descrie plânsul Mariei și al iudeilor. Isus știa că urma să-l învie pe Lazăr, dar s-a întristat profund văzându-și prietenii copleșiți de durere. Simțind multă iubire și compasiune pentru prietenii săi dragi, el nu s-a reținut să verse lacrimi. Relatarea arată clar că Isus are empatie față de cei cărora moartea le-a răpit persoane dragi.
mormânt: Sau „mormântul de amintire”. (Vezi Glosarul, „Mormânt de amintire”.)
trebuie să miroasă deja: Această remarcă a Martei arată că evreii nu aveau o metodă de îmbălsămare elaborată, destinată conservării corpului pentru o perioadă lungă de timp. Dacă Lazăr ar fi fost îmbălsămat, Marta nu s-ar fi temut că trupul lui începuse să miroasă. Picioarele și mâinile lui Lazăr fuseseră legate cu fâșii, iar „fața înfășurată într-o pânză”, însă foarte probabil nu cu intenția de a încetini procesul de descompunere. (Ioa 11:44)
este a patra zi: Lit. „este a patra”. În textul grecesc, aici este folosit doar un numeral ordinal; termenul „zi” se deduce din context. Din câte se pare, trecuseră trei zile întregi și o parte din a patra zi.
Lazăr: Vezi nota de studiu de la Lu 16:20.
fața înfășurată într-o pânză: Evreii aveau obiceiul de a pregăti corpul pentru înmormântare înfășurându-l în pânze curate de in cu mirodenii. Totuși, aceasta nu era o metodă de îmbălsămare precum cea care se practica în Egipt. (Ge 50:3; Mt 27:59; Mr 16:1; Ioa 19:39, 40) Când Lazăr a fost înviat și a ieșit din mormânt, fața lui era încă înfășurată în pânză. Termenul grecesc soudárion, tradus aici prin „pânză”, desemnează o bucată mică de material utilizată ca prosop de corp, de mâini sau de față. Același termen grecesc este folosit în Ioa 20:7 cu referire la „pânza care fusese pe capul” lui Isus.
locul: Adică locul de închinare, sau locul sfânt; se referă, probabil, la templul din Ierusalim. (Compară cu Fa 6:13, 14.)
mare preot: Când Israelul era o națiune independentă, marele preot deținea această funcție pe viață. (Nu 35:25) Dar, sub ocupație romană, el era numit sau destituit de conducătorii desemnați de Roma. (Vezi Glosarul, „Mare preot”.) Caiafa a fost unul dintre marii preoți numiți de romani. El a deținut această funcție mai mult timp decât predecesorii săi imediați datorită abilităților sale diplomatice. Caiafa a fost numit mare preot în jurul anului 18 e.n. și a rămas în funcție până în jurul anului 36 e.n. Spunând despre Caiafa că era mare preot în anul acela, adică în 33 e.n., Ioan voia să sublinieze, din câte se pare, că perioada în care Caiafa a ocupat această funcție a inclus anul în care Isus a fost executat. (Vezi Ap. B12 pentru localizarea posibilă a casei lui Caiafa.)
Efraim: În general, se crede că acest oraș este unul și același cu Efrainul, pe care Abiia, regele lui Iuda, l-a cucerit în lupta cu Ieroboam, regele Israelului. (2Cr 13:19) Mulți consideră că orașul corespunde actualului sat et-Taiyiba (sau et-Taiyibeh), situat la aproximativ 6 km E-N-E de Betel și la 3 km E-S-E de locul în care se presupune că s-a aflat Baal-Hațorul. (2Sa 13:23) Acest sat se găsește lângă pustiu și de aici se văd spre S-E câmpiile aride ale Ierihonului și Marea Moartă. Conform istoricului evreu Josephus, generalul roman Vespasian a cucerit Efraimul în timpul marșului său împotriva Ierusalimului. (Războiul iudeilor, IV, IX, 9)
Paștele: Adică Paștele din 33 e.n., din câte se pare al patrulea Paște menționat în evanghelia lui Ioan. (Vezi notele de studiu de la Ioa 2:13; 5:1; 6:4.)
Multimedia
Isus poruncește: „Lazăr, vino afară!”. (Ioa 11:43) Imediat, Lazăr revine la viață. Înfășurat încă în fâșii de pânză, el se ridică și face câțiva pași. Surorile lui, Marta și Maria, nu-și pot crede ochilor. Dar chiar așa e – fratele lor trăiește! Datorită acestui miracol, mulți dintre cei prezenți încep să manifeste credință în Isus. Această relatare nu numai că zugrăvește un tablou impresionant al iubirii altruiste a lui Isus, dar și constituie o avanpremieră a miracolelor pe care le va face la o scară mult mai mare în lumea nouă. (Ioa 5:28) Relatarea despre învierea lui Lazăr apare doar în evanghelia lui Ioan.
Curtea supremă evreiască, numită Marele Sanhedrin, avea 71 de membri. Ea se întrunea la Ierusalim. (Vezi Glosarul, „Sanhedrin”.) Potrivit cu Mișna, locurile erau dispuse în semicerc, pe trei rânduri. Hotărârile curții erau consemnate de doi scribi. Unele dintre elementele arhitecturale prezentate în imagine au la bază ruinele unei clădiri descoperite în Ierusalim, care este considerată de unii drept Sala Consiliului din secolul I e.n. (Vezi Apendicele B12, harta „Ierusalimul și împrejurimile”.)
1. Marele preot
2. Membrii Sanhedrinului
3. Inculpat
4. Secretari