1-3. a) Sostar sile andine le apostoli angla o Sanherdino, hai so pușimata vazden-pe? b) Sostar camas te avas atento ca so cărde le apostoli?

 JUDECĂTORII Sanhedrinului clocotesc de furie! Apostolii lui Isus se află în fața acestei instanțe supreme pentru a fi judecați. De ce anume sunt ei acuzați? Iosif Caiafa, marele preot și președintele Sanhedrinului, le spune cu asprime: „V-am poruncit clar să nu mai predați în numele acesta”. Caiafa este atât de furios, încât evită chiar și să rostească numele lui Isus. El continuă: „Și totuși iată că ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și sunteți hotărâți să aduceți asupra noastră sângele acestui om”. (Fap. 5:28) Mesajul este cât se poate de clar: „Nu mai predicați! Altfel, veți suporta consecințele!”.

² Ce vor face apostolii? Misiunea de a predica le-a fost încredințată de Isus, care a primit autoritate de la Dumnezeu. (Mat. 28:18-20) Vor ceda ei fricii de oameni și vor înceta să vorbească? Sau vor da dovadă de curaj, rămânând fermi și continuând să predice? De fapt, totul se rezumă la întrebarea: Vor asculta de Dumnezeu sau de oameni? Fără să ezite, Petru vorbește în numele tuturor apostolilor. Cuvintele sale sunt clare și dovedesc mult curaj.

³ Suntem profund interesați de reacția apostolilor la amenințările Sanhedrinului deoarece Dumnezeu ne-a încredințat și nouă misiunea de a predica. În timp ce o îndeplinim, și noi ne putem confrunta cu opoziție. (Mat. 10:22) Poate că împotrivitorii încearcă să pună restricții lucrării noastre sau chiar să o interzică. Ce vom face? Ne va fi de mare folos să analizăm împrejurările în care apostolii au ajuns înaintea Sanhedrinului și poziția pe care au adoptat-o ei. a

4, 5. Sostar o Caiafa hai le saduchei sas-le „pherde invidia”?

⁴ Să ne amintim că, prima oară când li s-a poruncit să nu mai predice, Petru și Ioan au răspuns: „Nu putem înceta să vorbim despre lucrurile pe care le-am văzut și le-am auzit”. (Fap. 4:20) După acea înfățișare înaintea  Sanhedrinului, Petru și Ioan, împreună cu ceilalți apostoli, au continuat să predice în templu. Apostolii au făcut semne mari, vindecând bolnavi și scoțând demoni, „în Colonada lui Solomon”. Aceasta era un portic acoperit, aflat la est de templu, unde se adunau mulți evrei. Se pare că oamenii erau vindecați chiar și numai când umbra lui Petru cădea peste ei! Mulți dintre cei ce au fost vindecați din punct de vedere fizic au acceptat adevărul, care aduce vindecare spirituală. Prin urmare, „se adăugau tot mai mulți bărbați și femei care credeau în Domnul”. (Fap. 5:12-15)

⁵ Caiafa, care făcea parte din secta saducheilor, și alți saduchei „s-au ridicat plini de invidie” și au poruncit ca apostolii să fie aruncați în închisoare. (Fap. 5:17, 18) De ce erau ei atât de furioși? Apostolii îi învățau pe oameni că Isus fusese înviat, dar saducheii nu credeau în înviere. Apostolii spuneau că numai credința în Isus aducea salvarea, dar saducheii se temeau că Roma ar fi putut trece la represalii dacă oamenii îl considerau pe Isus conducătorul lor. (Ioan 11:48) Nu este de mirare că saducheii voiau cu tot dinadinsul să-i reducă la tăcere pe apostoli!

6. Con așiel aghies contra o poporo le Iehovasco hai sostar trebul te ajucăras amen cadala buchiate?

⁶ Și astăzi, principalii instigatori la persecuție împotriva slujitorilor lui Iehova sunt opozanții religioși. De multe ori, aceștia încearcă să se folosească de influența pe care o au asupra autorităților și a mass-mediei pentru a opri lucrarea de predicare. Ar trebui să ne surprindă lucrul acesta? Nu. Mesajul nostru demască religia falsă. Iar, când acceptă adevărurile din Scripturi, oamenii sinceri sunt eliberați de doctrinele și practicile nebiblice. (Ioan 8:32) Prin urmare, nu ar trebui să ne mire că, deseori, mesajul nostru îi umple de invidie și de ură pe conducătorii religioși.

7, 8. Sar ajutisardea le apostolen so phendea lenghe o îngero, hai so avelas mișto te pușias-ame?

⁷ În timp ce se aflau în închisoare, așteptând să fie judecați, probabil că apostolii se întrebau dacă nu aveau să fie condamnați la moarte. (Mat. 24:9) Dar noaptea s-a întâmplat ceva cu totul neobișnuit: „Îngerul lui Iehova a deschis ușile închisorii”. b (Fap. 5:19) Apoi, el le-a dat instrucțiuni concrete: „Duceți-vă, stați în templu și spuneți poporului toate cuvintele despre viața aceasta”. (Fap. 5:20) Fără îndoială că porunca îngerului le-a întărit apostolilor convingerea că făcuseră ceea ce trebuie. De asemenea, cuvintele lui trebuie să le fi întărit hotărârea de a rămâne fermi indiferent ce s-ar fi întâmplat. Astfel, cu o credință puternică și cu mult curaj, apostolii „au intrat în templu la revărsatul zorilor și au început să predea”. (Fap. 5:21)

⁸ Fiecare dintre noi ar trebui să se întrebe: „Dacă m-aș afla în împrejurări similare, aș avea credința și curajul necesare pentru a continua să predic?”. Este deosebit de încurajator să știm că această lucrare vitală, prin  care se depune „o mărturie temeinică despre Regatul lui Dumnezeu”, este susținută și îndrumată de îngeri. (Fap. 28:23; Rev. 14:6, 7)

9-11. So phende le apostoli cana o Sanhedrino poruncisardea lenghe te na mai predichin, hai so exemplo mechle amenghe?

⁹ Caiafa și ceilalți judecători ai Sanhedrinului erau acum gata să-i audieze pe apostoli. Neștiind ce se întâmplase în închisoare, membrii tribunalului au trimis gărzile să-i aducă pe deținuți. Să ne imaginăm cât de uluite trebuie să fi fost gărzile când au văzut că deținuții nu mai erau acolo, deși închisoarea era bine încuiată, iar ‘gardienii stăteau la uși’! (Fap. 5:23) Nu după mult timp, comandantul gărzilor de la templu a fost informat că apostolii se aflau din nou în templu și depuneau mărturie despre Isus Cristos, chiar lucrarea pentru care fuseseră arestați! Comandantul și gărzile s-au dus imediat la templu pentru a pune mâna pe deținuți și a-i duce înaintea Sanhedrinului.

¹⁰ Așa cum am văzut la începutul capitolului, conducătorii religioși le-au poruncit apostolilor să nu mai predice. Ce poziție au adoptat apostolii? Petru a răspuns plin de curaj, în numele tuturor: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni”. (Fap. 5:29) Astfel, apostolii au lăsat un exemplu pentru adevărații creștini din toate timpurile. Conducătorii umani nu au dreptul să ne ceară ascultare când interzic ceea ce pretinde Dumnezeu sau când pretind ceea ce interzice Dumnezeu. Așadar, dacă în zilele noastre ‘autoritățile superioare’ interzic lucrarea de predicare, noi nu putem înceta să predicăm vestea bună: aceasta este o misiune încredințată de Dumnezeu! (Rom. 13:1) În astfel de situații, vom căuta modalități de a continua să depunem cu prudență o mărturie temeinică despre Regatul lui Dumnezeu.

¹¹ Nu este de mirare că răspunsul curajos al apostolilor i-a înfuriat și mai mult pe acei judecători, care acum erau hotărâți „să-i ucidă”. (Fap. 5:33) Era aproape sigur că acești martori curajoși și plini de zel urmau să fie martirizați. Însă ei aveau să primească ajutor într-un mod cu totul neașteptat.

12, 13. a) So phendea o Gamaliel le manușenghe anda o Sanhedrino, hai so cărde von? b) Sar ajutil o Iehova pesche poporos vi aghies, hai so daisaras te pachias anda sea o ilo chiar dacă vo mechel te avas duchade anda o ortomos?

¹² Gamaliel, „un învățător al Legii respectat de tot poporul”, a luat cuvântul. c Acest expert în Lege trebuie să fi fost foarte respectat de ceilalți judecători, de vreme ce a intervenit și chiar „a poruncit să-i scoată puțin afară” pe apostoli. (Fap. 5:34) Amintind de unele revolte care se stinseseră repede după moartea conducătorilor lor, Gamaliel i-a sfătuit pe membrii Sanhedrinului să manifeste răbdare și toleranță față de apostoli, al căror Conducător, Isus, murise de puțin timp. Argumentele lui Gamaliel au fost convingătoare. În încheiere, el a spus: „Nu vă legați de oamenii aceștia, ci lăsați-i în pace. Pentru că, dacă acest plan sau această lucrare este de la oameni, va fi distrusă, dar, dacă este de la Dumnezeu, nu-i veți putea distruge. Altfel, s-ar putea să fiți găsiți luptând chiar împotriva lui Dumnezeu”. (Fap. 5:38, 39) Judecătorii i-au ascultat sfatul, însă au pus ca apostolii să fie bătuți și „le-au poruncit să nu mai vorbească în numele lui Isus”. (Fap. 5:40)

¹³ Și astăzi, Iehova se poate folosi de oameni cu autoritate, asemenea lui Gamaliel, pentru a interveni în favoarea poporului său. (Prov. 21:1) Iehova își poate folosi spiritul pentru a-i determina pe unii conducători, judecători sau legiuitori influenți să acționeze în armonie cu voința sa. (Neem. 2:4-8) Dar, dacă el permite ‘să suferim pentru dreptate’, putem fi siguri de două lucruri. (1 Pet. 3:14) Primul, Iehova ne va da puterea de a suporta încercarea. (1 Cor. 10:13) Al doilea, împotrivitorii nu vor putea distruge lucrarea lui Dumnezeu. (Is. 54:17)

14, 15. a) So cărde le apostoli pala so sas-le marde hai sostar? b) Phenen iech experiența cai sicavel sar le slujitori le Iehovasche nachen prin pharimata pherde bucuria.

¹⁴ S-au descurajat apostolii din cauza bătăilor primite? Le-au slăbit ele hotărârea de a predica? Nicidecum! „Ei au plecat dinaintea Sanhedrinului, bucurându-se.” (Fap. 5:41) Dar de ce se bucurau ei? Bineînțeles, nu pentru că fuseseră bătuți și suportau dureri, ci pentru că fuseseră persecutați deoarece își păstraseră integritatea față de Iehova și călcau pe urmele lui Isus, Modelul lor. (Mat. 5:11, 12)

¹⁵ Asemenea fraților noștri din secolul I, și noi ne bucurăm când suferim pentru vestea bună. (1 Pet. 4:12-14) Desigur, nu ne bucurăm pentru că suntem amenințați, persecutați sau închiși. Însă avem o satisfacție profundă știind că ne-am păstrat integritatea. Să ne gândim, de exemplu, la Henryk Dornik, care a suportat ani grei de încercări sub regimuri totalitare. El își amintește că, în august 1944, autoritățile i-au trimis pe el și pe fratele lui într-un lagăr de concentrare. Împotrivitorii au spus: „Nu putem să-i convingem sub nicio formă să facă ceva. Martiriul le aduce bucurie”. Fratele Dornik  explică: „Deși nu voiam să fiu martir, faptul de a suferi cu demnitate și curaj pentru a-i rămâne loial lui Iehova îmi aducea într-adevăr bucurie!”. (Iac. 1:2-4)

16. Sar sicade la apostoli că sas-le gata te den sea penghi zor caște predichin, hai sar las amen aghies pala lende?

¹⁶ Apostolii au reluat fără întârziere lucrarea de predicare. Ei nu s-au lăsat intimidați, ci, „în fiecare zi, în templu și din casă în casă”, au continuat „să anunțe vestea bună despre Isus”. d (Fap. 5:42) Acești predicatori zeloși erau hotărâți să depună o mărturie temeinică. Să remarcăm că ei mergeau la casele oamenilor pentru a predica mesajul, după cum poruncise Isus Cristos. (Mat. 10:7, 11-14) În felul acesta, au reușit să umple Ierusalimul cu învățătura lor. Astăzi, Martorii lui Iehova folosesc metoda de predicare a apostolilor. Bătând la ușa fiecărei locuințe din teritoriul nostru, arătăm clar că și noi dorim să depunem o mărturie temeinică, dându-le tuturor posibilitatea să audă vestea bună. A binecuvântat Iehova lucrarea noastră din casă în casă? Da! Milioane de persoane au acceptat mesajul despre Regat în acest timp al sfârșitului, iar mulți au auzit pentru prima oară vestea bună când un Martor a venit la ușa lor.

17-19. Prin so situația nachlea i congregația creștino anda o iechto secolo, hai so cărde le apostoli caște lașiaren-la?

¹⁷ Congregația se confrunta acum cu un pericol subtil din interior. Despre ce era vorba? Mulți dintre discipolii nou-botezați nu erau din Ierusalim și doreau să învețe mai multe despre adevăr înainte de a se întoarce acasă. Discipolii care locuiau în Ierusalim au făcut cu bucurie donații pentru a le asigura hrana și celelalte lucruri necesare. (Fap. 2:44-46; 4:34-37) În acest context, s-a ivit o situație delicată. Văduvele de limbă greacă „erau trecute cu vederea la împărțirea zilnică a hranei”. (Fap. 6:1) Însă nu același lucru se întâmpla cu văduvele de limbă ebraică. Se pare că la baza acestei probleme stătea discriminarea. Iar discriminarea este unul dintre factorii care cauzează cele mai mari dezbinări.

 ¹⁸ Apostolii, care acționau în calitate de corp de guvernare al congregației aflate în continuă creștere, au înțeles că nu era înțelept ‘să neglijeze cuvântul lui Dumnezeu ca să împartă hrană’. (Fap. 6:2) Pentru a rezolva problema apărută, ei le-au spus discipolilor să caute șapte bărbați „plini de spirit și de înțelepciune”, care să fie numiți pentru această „activitate necesară”. (Fap. 6:3) Era nevoie de bărbați calificați deoarece sarcina respectivă presupunea, probabil, nu numai împărțirea alimentelor, ci și administrarea banilor, cumpărarea celor necesare și păstrarea unor evidențe clare. Toți cei care au fost aleși aveau nume grecești, probabil pentru ca văduvele supărate să-i privească cu mai multă încredere. După ce au analizat sub rugăciune recomandările, apostolii i-au numit pe cei șapte bărbați pentru această „activitate necesară”. e

¹⁹ Dar erau acești șapte bărbați, care se ocupau acum cu împărțirea hranei, scutiți de responsabilitatea de a predica vestea bună? În niciun caz. Printre cei șapte bărbați se număra și Ștefan, care avea să se dovedească un predicator neînfricat și zelos. (Fap. 6:8-10) Și Filip era unul dintre cei șapte, iar el a fost numit „evanghelizatorul”. (Fap. 21:8) Așadar, nu încape nicio îndoială că cei șapte bărbați au continuat să predice cu zel Regatul.

20. Sar len-pe vi ande amare ghiesa le phrala pala o modelo mechlo le apostolendar?

²⁰ În zilele noastre, slujitorii lui Iehova urmează procedura stabilită de apostoli. Bărbații care sunt recomandați pentru diferite responsabilități în  congregație trebuie să dea dovadă de înțelepciune divină și să manifeste rodul spiritului sfânt. Cei ce îndeplinesc cerințele biblice sunt numiți sub îndrumarea Corpului de Guvernare să slujească în calitate de bătrâni sau slujitori auxiliari în congregații. f (1 Tim. 3:1-9, 12, 13) Astfel, se poate spune că ei sunt numiți de spiritul sfânt. Acești bărbați, care lucrează din greu, se ocupă de multe activități necesare. De exemplu, bătrânii organizează activitatea de ajutorare a fraților și surorilor în vârstă care au necesități reale. (Iac. 1:27) Unii sunt foarte implicați în activitatea de construire de săli ale Regatului și în organizarea congreselor sau slujesc în comitetele locale de legătură cu spitalele. Slujitorii auxiliari se ocupă de multe activități care nu sunt legate direct de lucrarea de păstorire și de predare. Toți acești bărbați calificați trebuie să realizeze un echilibru între responsabilități: responsabilitățile din congregație și cele organizatorice pe de o parte și predicarea veștii bune despre Regat pe de altă parte. (1 Cor. 9:16)

21, 22. So sicavel că o Iehova andea miștimata opral i congregația anda o iechto secolo?

²¹ Cu sprijinul lui Iehova, congregația nou-formată a făcut față persecuției din exterior și problemei din interior, care ar fi putut cauza dezbinare. Binecuvântarea lui Iehova a fost evidentă, pentru că relatarea spune: „Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea, iar numărul discipolilor creștea foarte mult în Ierusalim. Și o mare mulțime de preoți veneau la credință”. (Fap. 6:7) Acesta este doar unul dintr-o serie de rapoarte din cartea Faptele despre progresul lucrării de predicare. (Fap. 9:31; 12:24; 16:5; 19:20; 28:31) Și astăzi suntem foarte încurajați când auzim astfel de rapoarte din diverse părți ale lumii.

²² Conducătorii religioși din secolul I n-au renunțat la planul lor de a-i persecuta pe creștini. Avea să urmeze un val de persecuții. După cum vom vedea în capitolul următor, Ștefan a devenit, nu după mult timp, ținta unei opoziții înverșunate.