Salt la conţinut

6 MARTIE 2015
MOZAMBIC

Martorii oferă ajutoare după inundațiile devastatoare din Mozambic

Martorii oferă ajutoare după inundațiile devastatoare din Mozambic

MAPUTO, Mozambic: Precipitațiile neobișnuit de abundente înregistrate în provincia Zambezia începând din decembrie până la jumătatea lunii ianuarie au provocat inundații devastatoare, în care și-au pierdut viața 158 de persoane. Filiala din Mozambic a Martorilor lui Iehova anunță că nu s-au înregistrat morți sau răniți în rândul Martorilor. Totuși, inundațiile au distrus două locuri de închinare, numite săli ale Regatului, și 225 de locuințe ale acestora.

Voluntari Martori încarcă alimente pentru a fi trimise cu elicopterul în districtul Chire, din provincia Zambezia

Martorii au format mai multe comitete de ajutorare în caz de dezastru pentru a se îngriji de necesitățile membrilor lor din zonele afectate. Unele săli ale Regatului au fost folosite și ca adăposturi temporare și centre de distribuire a alimentelor. În districtul Chire, situat la circa 1 500 km de Maputo, inundațiile au distrus podurile care asigurau accesul în zonă. Ca urmare, peste 1 300 de Martori au rămas izolați. Institutul de Aviație Civilă din Mozambic le-a acordat Martorilor permisiunea de a transporta cu elicopterul peste 17 t de ajutoare, pe care să le parașuteze în regiunea afectată.

În Morrumbala, saci cu porumb sunt încărcați pentru a fi ulterior distribuiți

Alberto Libombo, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova din Mozambic, declară: „E minunat să vedem generozitatea colaboratorilor noștri în credință, care participă la operațiunile locale de ajutorare. Filiala noastră continuă să organizeze distribuirea alimentelor de bază, precum și reconstruirea și repararea locuințelor. Vom continua să facem tot ce ne stă în puteri pentru a le oferi ajutor și mângâiere spirituală victimelor dezastrului”.

Sala Regatului din Chiromo folosită temporar ca centru de distribuire a alimentelor

Media contact:

Internațional: J. R. Brown, Biroul de Informații Publice, tel. +1 718 560 5000

Mozambic: Alberto Libombo, tel. +258 21 450 500