Salt la conţinut

Ce este Biblia?

Ce este Biblia?

Răspunsul Bibliei

 Biblia este o colecție de 66 de cărți sacre, ce au fost scrise de-a lungul unei perioade de aproximativ 1 600 de ani. Biblia este „cuvântul lui Dumnezeu”, deoarece conține mesajul său. (1 Tesaloniceni 2:13)

În acest articol:

 Informații despre Biblie

  •   Cine a scris Biblia? Dumnezeu este Autorul Bibliei, dar el a folosit aproximativ 40 de bărbați la scrierea ei. Unii dintre acești bărbați au fost Moise, regele David, Matei, Marcu, Luca și Ioan. a Dumnezeu a pus gândurile sale în mintea scriitorilor pentru ca ei să consemneze mesajul său. (2 Timotei 3:16)

     Să ilustrăm: Un om de afaceri îi cere secretarei sale să redacteze un mesaj în numele lui, poate chiar spunându-i ce să scrie. Totuși, el rămâne autorul mesajului. În mod asemănător, deși Dumnezeu s-a folosit de oameni pentru a-i scrie mesajul, în realitate el este Autorul Bibliei.

  •   Ce înseamnă termenul „Biblie”? Cuvântul „Biblie” provine dintr-un termen grecesc, biblia, care înseamnă „cărți mici”. Cu timpul, acest termen a ajuns să fie folosit cu referire la întreaga colecție de cărți mici care alcătuiesc Biblia.

  •   Când a fost scrisă Biblia? Scrierea Bibliei a început în 1513 î.e.n. și s-a încheiat după mai bine de 1 600 de ani, în aproximativ 98 e.n.

  •   Unde se află manuscrisele originale? Din câte se pare, niciun manuscris original nu a supraviețuit până în zilele noastre. Și aceasta deoarece scriitorii Bibliei au scris pe materiale perisabile, cum ar fi papirusul sau pergamentul. Totuși, de-a lungul secolelor, au existat scribi meticuloși care au copiat și recopiat textul biblic, acesta fiind astfel păstrat pentru generațiile următoare.

  •   Ce este „Vechiul Testament” și ce este „Noul Testament”? Ceea ce mulți numesc „Vechiul Testament” este partea din Biblie scrisă, în principal, în ebraică b, cunoscută și cu numele de „Scripturile ebraice”. „Noul Testament” se referă la partea scrisă în greacă, cunoscută și cu numele de „Scripturile grecești creștine”. Cele două părți formează o lucrare unitară, numită și „Sfintele Scripturi”. c

  •   Ce conține Biblia? Diferitele cărți ale Bibliei conțin relatări istorice, legi, profeții, texte poetice, proverbe, cântări și scrisori. (Vezi „ Lista cărților Bibliei”.)

 Ce aflăm din Biblie?

 La început, Biblia prezintă pe scurt crearea cerurilor și a pământului de către Dumnezeul Atotputernic. În paginile Bibliei, el ne dezvăluie numele său, Iehova, și îi invită pe oameni să-l cunoască. (Psalmul 83:18)

 Biblia arată că Dumnezeu a fost denigrat și explică cum își va restabili el reputația.

 Biblia dezvăluie care este scopul lui Dumnezeu cu privire la oameni și la pământ. Ea arată cum va elimina Dumnezeu cauzele suferinței umane.

 Biblia oferă sfaturi practice pentru viața de zi cu zi. Iată câteva dintre ele:

  •   Cum să fim în relații bune cu ceilalți. „Tot ce vreți să vă facă vouă oamenii faceți-le și voi lor.” (Matei 7:12)

     Semnificație: Trebuie să ne purtăm cu ceilalți așa cum am dori să se poarte ei cu noi.

  •   Cum să facem față stresului. „Nu vă îngrijorați niciodată pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine va avea îngrijorările ei.” (Matei 6:34)

     Semnificație: În loc să ne îngrijorăm peste măsură pentru ce s-ar putea întâmpla în viitor, e înțelept să luăm fiecare zi așa cum e.

  •   Cum să avem o căsnicie fericită. „Fiecare dintre voi să-și iubească soția ca pe sine însuși, iar soția să aibă un respect profund față de soțul ei.” (Efeseni 5:33)

     Semnificație: Iubirea și respectul sunt esențiale pentru a avea o căsnicie reușită.

 A fost Biblia schimbată?

 Nu. Erudiții au comparat cu atenție manuscrisele biblice antice cu Bibliile din prezent și au constatat că mesajul este, în esență, neschimbat. Acest lucru nu ne surprinde! La urma urmei, dacă Dumnezeu dorește ca mesajul lui să fie citit și înțeles de oameni, nu este logic să se îngrijească ca acesta să rămână neschimbat? d (Isaia 40:8)

 De ce există atât de multe traduceri ale Bibliei?

 Majoritatea oamenilor din prezent nu înțeleg limbile în care a fost scrisă Biblia. Totuși, Biblia conține „o veste bună” pentru ‘oricare națiune, trib și limbă’. (Revelația 14:6) Din acest motiv, oamenii au nevoie de o traducere a Bibliei într-o limbă pe care o înțeleg. Astfel, ei pot citi și înțelege corect mesajul lui Dumnezeu.

 Există trei categorii de traduceri ale Bibliei:

  •   Traduceri cuvânt cu cuvânt: ele redau textul cât mai literal posibil.

  •   Traduceri care redau idei, nu cuvinte: ele se concentrează la transmiterea sensului textului original.

  •   Traduceri parafrazate: ele reformulează liber textul, urmărind să-l facă cât mai plăcut cititorilor. Totuși, traducerile libere pot schimba, uneori, sensul textului biblic.

 O bună traducere a Bibliei realizează un echilibru între redarea literală și redarea într-un limbaj modern, ușor de înțeles pentru a transmite cu exactitate mesajul lui Dumnezeu oamenilor. e

 Cine a decis ce trebuie să conțină Biblia?

 În calitate de Autor al Bibliei, Dumnezeu a decis ce trebuie să conțină aceasta. La început, el ‘i-a încredințat cuvintele sale sacre’ anticei națiuni Israel, care a avut rolul de a păstra Scripturile ebraice. (Romani 3:2)

 Există cărți biblice „pierdute”?

 Nu. Biblia este completă, nu există cărți biblice „pierdute”. Unii susțin că anumite cărți vechi ținute ascunse mult timp ar trebui să facă parte din Biblie. f Însă Biblia are propriul standard de stabilire a autenticității. (2 Timotei 1:13) Potrivit acestui standard, între cărțile biblice inspirate de Dumnezeu trebuie să existe o armonie deplină. Acest lucru nu e valabil în cazul niciuneia dintre scrierile antice despre care unii susțin că ar trebui să facă parte din Biblie. g

 Cum pot fi găsite versetele în Biblie

  Lista cărților Bibliei

a Pentru o listă cu toate cărțile biblice, scriitorii lor și anul încheierii scrierii lor, vezi „Tabel cu cărțile Bibliei”.

b Câteva fragmente din Biblie au fost scrise în arameică, o limbă strâns înrudită cu ebraica.

c Mulți cititori ai Bibliei preferă expresiile „Scripturile ebraice” și „Scripturile grecești creștine” pentru a nu da impresia că „Vechiul Testament” e depășit și a fost înlocuit cu „Noul Testament”.

e Multe persoane citesc cu plăcere Biblia – Traducerea lumii noi deoarece este exactă și ușor de citit. Vezi „Este Traducerea lumii noi exactă?”.

f Aceste scrieri poartă numele de apocrife. Potrivit Encyclopædia Britannica, „în literatura biblică, [acest termen se referă la o] lucrare care nu este cuprinsă în canonul Scripturii”, cu alte cuvinte, nu face parte din lista cărților acceptate ca făcând parte din Biblie.

g Pentru a afla mai multe, vezi articolul „Evangheliile apocrife – Adevăruri ascunse despre Isus?”.