Salt la conţinut

VERSETE BIBLICE EXPLICATE

Ioan 14:27 – „Pace vă las vouă”

Ioan 14:27 – „Pace vă las vouă”

 „Vă las pacea; vă dau pacea mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu vi se strângă de teamă.” (Ioan 14:27, Traducerea lumii noi)

 „Pace vă las vouă, pacea Mea v’o dau; nu precum v’o dă lumea v’o dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoșeze.” (Ioan 14:27, Bartolomeu Anania, 2009)

Semnificația versetului

 Prin aceste cuvinte pline de căldură, Isus i-a asigurat pe apostolii săi că nu aveau motive să se îngrijoreze peste măsură când se confruntau cu probleme. Asemenea lui, și ei își puteau păstra pacea interioară cu ajutorul lui Dumnezeu.

 Ce fel de pace le-a lăsat, sau le-a dat, Isus apostolilor săi? Isus le-a dat pacea sa, adică aceeași pace pe care a simțit-o el. Această pace nu însemna absența conflictelor sau a necazurilor. (Ioan 15:20; 16:33) Deși Isus a fost tratat în mod nedrept și, în cele din urmă, executat, el a avut pacea inimii și a minții. (Luca 23:27, 28, 32-34; 1 Petru 2:23) El a simțit liniște interioară deoarece știa că Tatăl său, Iehova a, îl iubea și îl aproba. (Matei 3:16, 17)

 Isus le-a dat apostolilor săi pace în sensul că i-a asigurat de iubirea și de aprobarea lui și a Tatălui său. (Ioan 14:23; 15:9, 10; Romani 5:1) Această pace, care se baza pe credința apostolilor că Isus este Fiul lui Dumnezeu, le-a risipit temerile și îngrijorările. (Ioan 14:1) Chiar dacă Isus nu avea să mai fie fizic cu ei, el le-a promis că spiritul sfânt al lui Dumnezeu urma să-i ajute să aibă încredere și pace interioară. (Ioan 14:25-27) Știind că aveau parte de aprobarea și de ajutorul lui Iehova, continuatorii lui Isus puteau înfrunta cu mult curaj situațiile dificile. (Evrei 13:6)

 În timpul lui Isus, oamenii obișnuiau să se salute urându-și unii altora pace. (Matei 10:12, 13) Totuși, prin cuvintele sale, Isus nu doar le-a urat pace discipolilor, ci efectiv le-a dat-o. Mai mult decât atât, pacea dată de Isus este diferită de pacea pe care o poate oferi lumea b. Prieteniile, bogățiile, faima și o poziție proeminentă reprezintă mijloace prin care lumea poate oferi un oarecare sentiment de pace. Dar pacea lui Isus nu depinde de factori exteriori, ci este un sentiment interior care durează.

Contextul versetului

 Isus le-a adresat cuvintele din Ioan 14:27 apostolilor săi fideli în noaptea dinaintea morții sale. El le-a spus atunci că urma să plece de lângă ei. (Ioan 13:33, 36) Aceste cuvinte i-au întristat foarte mult pe apostoli. (Ioan 16:6) De aceea, Isus i-a încurajat explicându-le motivul pentru care nu trebuiau să se îngrijoreze din cauza plecării sale.

 Cuvintele lui Isus le aduc încurajare și creștinilor din prezent. Și noi putem avea pace. (2 Tesaloniceni 3:16) Ca discipoli ai lui Isus, știm că suntem iubiți și aprobați de el și de Tatăl său, Iehova. (Coloseni 3:15; 1 Ioan 4:16) Prin urmare, nu ne îngrijorăm peste măsură, pentru că Dumnezeu este de partea noastră. (Psalmul 118:6; Filipeni 4:6, 7; 2 Petru 1:2)

 Urmărește acest material video scurt pentru o prezentare generală a cărții Ioan.

a Iehova este numele lui Dumnezeu. (Psalmul 83:18) Vezi articolul Cine este Iehova?.

b În Biblie, termenul „lume” se poate referi la societatea de oameni înstrăinați de Dumnezeu.