TIMOTEI păşea hotărât, cu privirea aţintită înainte, lăsând în urmă casa părintească. Tovarăşii lui de drum, aflaţi la o oarecare distanţă, traversau câmpurile pe care el le cutreierase de atâtea ori. În urma lor, oraşul Listra, situat pe o colină aflată într-o vale, dispărea încetul cu încetul. Timotei zâmbea în timp ce se gândea la bucuria de pe chipul mamei şi al bunicii sale, dar şi la lacrimile pe care acestea încercau să şi le ascundă pe măsură ce el se îndepărta tot mai mult. Probabil că i-a fost greu să se întoarcă şi să le facă pentru ultima oară cu mâna.

Din când în când, apostolul Pavel îl privea şi îi zâmbea încurajator. Ştia că acest tânăr nu-şi învinsese complet timiditatea, dar era încântat de entuziasmul lui. Timotei avea în jur de optsprezece ani sau puţin peste douăzeci şi nutrea un puternic ataşament şi respect faţă de Pavel. Iată-l acum însoţindu-l pe acest apostol fidel şi dinamic într-o călătorie care avea să-l poarte la sute de kilometri de casă. Cei doi urmau să meargă pe jos sau pe mare şi să înfrunte nenumărate pericole. Timotei nu ştia dacă avea să-şi mai revadă locurile natale.

Ce l-a motivat pe acest tânăr să aleagă un asemenea mod de viaţă? Aveau să fie recompensele pe măsura sacrificiilor? Şi ce putem învăţa din exemplul de credinţă al lui Timotei?

Să vedem ce se întâmplase în Listra cu doi sau trei ani mai înainte. După cât se pare, în acest orăşel ascuns într-o vale bine udată s-a născut Timotei. Deşi probabil că înţelegeau greaca, localnicii vorbeau limba lor maternă, licaoneana. Într-o zi, liniştea acestui oraş a fost tulburată. Doi misionari creştini – apostolul Pavel şi însoţitorul său, Barnaba – au venit din Iconium, un oraş mai mare, aflat în apropiere. În timp ce predicau unei mulţimi, Pavel a zărit un olog, care a dat dovadă de multă credinţă. De aceea, apostolul a înfăptuit un miracol şi l-a vindecat (Faptele 14:5-10).

Se pare că mulţi locuitori ai oraşului Listra credeau în legende despre zei care, în vremuri străvechi, s-au întrupat în oameni şi au venit în acele locuri. De aceea, ei au crezut că Pavel era Hermes, iar Barnaba, Zeus. Cei doi creştini umili i-au împiedicat cu greu pe localnici să le aducă jertfe (Faptele 14:11-18).

Totuşi, pentru unii dintre ei, acea ocazie n-a însemnat vizita unor zei păgâni din mitologie, ci a unor oameni obişnuiţi care le aduceau un mesaj extraordinar. De exemplu, Eunice, o evreică al cărei soţ era grec *, împreună cu mama sa, Lois, i-au ascultat pe Pavel şi pe Barnaba cu multă atenţie şi încântare. În sfârşit, auzeau ceea ce orice evreu credincios aştepta de multă vreme, şi anume că Mesia venise şi împlinise multe profeţii consemnate despre el în Scripturi!

Să ne imaginăm ce impact a avut asupra lui Timotei vizita lui Pavel. Timotei fusese învăţat „din pruncie” să iubească scrierile sfinte ale Scripturilor ebraice (2 Timotei 3:15). Asemenea mamei şi bunicii sale, el şi-a dat seama că Pavel şi Barnaba  spuneau adevărul despre Mesia. Să ne gândim la ologul vindecat de Pavel. Probabil că Timotei îl văzuse de nenumărate ori pe străzile Listrei, iar acum îl vedea umblând pentru prima oară. Nu este de mirare că Eunice şi Lois au devenit creştine, exemplul lor fiind urmat şi de Timotei. Bunicii şi părinţii au multe de învăţat de la Lois şi de la Eunice. Cu toţii putem avea o influenţă bună asupra tinerilor!

Cei ce au devenit discipoli creştini în Listra au fost, probabil, entuziasmaţi când au aflat de speranţa rezervată continuatorilor lui Cristos. Însă ei au înţeles şi că, în calitate de discipoli ai lui Cristos, aveau să plătească un preţ. Nişte fanatici religioşi evrei din Iconium şi din Antiohia au venit în Listra şi i-au instigat pe oamenii din acest oraş împotriva lui Pavel şi a lui Barnaba. La scurt timp după aceea, nişte gloate violente s-au năpustit asupra lui Pavel şi au aruncat cu pietre în el. După ce a fost lovit de mai multe ori, acesta a căzut la pământ. Mulţimea l-a târât în afara oraşului şi l-a lăsat acolo crezând că murise (Faptele 14:19).

Cu toate acestea, discipolii din Listra au mers după Pavel şi s-au strâns în jurul lui. Ce bucuroşi au fost când apostolul şi-a revenit, s-a ridicat în picioare, iar apoi, cu mult curaj, a intrat din nou în Listra. În ziua următoare, Pavel şi Barnaba au plecat în oraşul Derbe pentru a predica. După ce au făcut discipoli şi acolo, s-au întors în Listra, deşi era riscant. Relatarea spune că i-au întărit pe discipoli, „încurajându-i să rămână în credinţă”. Să ni-l imaginăm pe tânărul Timotei ascultându-i cu atenţie pe Pavel şi pe Barnaba, care îi învăţau pe creştinii din Listra că speranţa lor glorioasă merita orice sacrificiu. Ei au spus: „În regatul lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Faptele 14:20-22).

Timotei îl văzuse pe Pavel înfruntând cu mult curaj persecuţii pentru a le împărtăşi altora vestea bună. Aşadar, Timotei a înţeles că, dacă urma exemplul lui Pavel, şi el avea să fie persecutat de locuitorii din Listra. Chiar şi tatăl său ar fi putut să i se împotrivească. Dar Timotei era hotărât să nu permită acestor presiuni să-i influenţeze decizia de a-i sluji lui Dumnezeu aşa cum dorea. În prezent există mulţi tineri asemenea lui Timotei. Dând dovadă de înţelepciune, ei caută prieteni cu o credinţă puternică, pentru a fi încurajaţi şi întăriţi de aceştia. Iar atunci când întâmpină opoziţie, nu încetează să-i slujească adevăratului Dumnezeu.

Aşa cum s-a menţionat mai înainte, Pavel s-a întors în Listra după doi sau trei ani, însoţit de această dată de Sila. Să ne imaginăm bucuria cu care Pavel a fost primit de mama şi de bunica lui Timotei. Cu siguranţă, şi Pavel s-a simţit bine în compania lor. Vedea cu ochii lui ce roade produseseră seminţele adevărului pe care le semănase în Listra. Lois şi Eunice, fiica ei, erau două creştine fidele, a căror „credinţă neipocrită” fusese remarcată de Pavel (2 Timotei 1:5). Dar ce putem spune despre tânărul Timotei?

Pavel a văzut că tânărul se maturizase foarte mult după prima vizită. Timotei „avea o bună mărturie” nu numai din partea fraţilor din Listra, dar şi din partea fraţilor din Iconium, oraş aflat în nord-est, la o distanţă de 32 de kilometri (Faptele 16:2). Cum îşi făcuse el această reputaţie?

„Scrierile sfinte” pe care Timotei le cunoştea „din pruncie” de la mama şi de la bunica lui conţineau sfaturi practice şi sănătoase pentru tineri (2 Timotei 3:15). Iată un exemplu: „Adu-ţi aminte de Marele tău Creator . . . în zilele tinereţii tale” (Eclesiastul 12:1). Aceste cuvinte au căpătat o semnificaţie mai profundă după ce Timotei a devenit creştin. El a înţeles că cea mai bună modalitate de a-şi aminti de Marele său Creator era să le împărtăşească altora vestea bună despre Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Încetul cu încetul, Timotei a reuşit să-şi învingă timiditatea, un obstacol în calea răspândirii cu mult curaj a veştii bune despre Isus Cristos.

Bărbaţii din fruntea congregaţiilor au remarcat progresul lui Timotei. Fără îndoială că ei au fost impresionaţi să vadă cum acest tânăr îi întărea şi îi încuraja pe cei din jurul lui. Dar, şi mai important, Iehova ştia ce fel de tânăr era Timotei. Dumnezeu a inspirat scrierea unor profeţii, probabil în legătură cu serviciul pe care acest tânăr avea să-l efectueze mai târziu în folosul multor congregaţii. Când a mers la Listra, Pavel şi-a dat seama că Timotei îi putea fi de mare ajutor în călătoriile sale misionare. Fraţii din Listra au fost de acord. Aceştia şi-au pus mâinile peste Timotei, ceea ce însemna că tânărul primise o numire specială în serviciul adus lui Iehova Dumnezeu (1 Timotei 1:18; 4:14).

Probabil că Timotei s-a simţit copleşit de uriaşa încredere ce îi fusese acordată, precum şi de responsabilitatea primită. Era pregătit să plece. * Dar cum a reacţionat tatăl necredincios al lui Timotei când a auzit că fiul său urma să fie un creştin itinerant? Probabil că îşi dorea un alt viitor pentru fiul său. Cum au reacţionat mama şi bunica lui Timotei? Era firesc să fie mândre de el, dar, probabil, şi îngrijorate pentru siguranţa lui.

Cert este că Timotei a plecat. În dimineaţa descrisă la începutul articolului, el şi-a început viaţa de misionar alături de Pavel. Pe măsură ce se îndepărta de Listra, fiecare pietricică peste care călca, fiecare foşnet al ierbii însemna încă un pas spre o lume necunoscută. După o zi întreagă de mers pe jos, cei trei bărbaţi au ajuns la Iconium. Apoi Timotei a văzut cum Pavel şi Sila transmiteau ultimele îndrumări date de corpul de guvernare din Ierusalim şi se străduiau să zidească credinţa discipolilor (Faptele 16:4, 5). Dar acesta era doar începutul!

După ce au vizitat congregaţiile din Galatia, misionarii au părăsit drumurile romane largi şi pietruite şi au mers sute de kilometri de-a lungul întinselor podişuri ale Frigiei, îndreptându-se spre nord, iar apoi spre vest. Respectând mereu îndrumarea spiritului sfânt al lui Dumnezeu, ei au mers la Troa, s-au îmbarcat pe o corabie şi au mers în Macedonia (Faptele 16:6-12). La data aceea, Pavel înţelesese cât de util îi era Timotei. El a avut încredere în Timotei şi l-a lăsat în Bereea împreună cu Sila (Faptele 17:14). Pavel chiar l-a trimis singur la Tesalonic pe tânărul Timotei. El a urmat întocmai exemplul primit şi a zidit credinţa creştinilor fideli din acest oraş (1 Tesaloniceni 3:1-3).

Mai târziu, Pavel a scris despre Timotei: „N-am pe nimeni altcineva cu o atitudine ca a lui, care să  se îngrijească cu adevărat de voi” (Filipeni 2:20). Această reputaţie n-a fost rezultatul unei întâmplări. Timotei a câştigat-o muncind din greu, slujind cu umilinţă şi perseverând cu fidelitate în încercări. De aceea, el este un exemplu remarcabil pentru tinerii de astăzi. Dragi tineri, nu uitaţi că reputaţia pe care o aveţi depinde în mare măsură de voi! Dacă eşti tânăr, ai extraordinara ocazie de a-ţi face un nume punându-l pe Iehova pe primul loc în viaţă şi tratându-i pe alţii cu bunătate şi cu respect.

Aproximativ 14 ani, Timotei a colaborat îndeaproape cu apostolul Pavel, prietenul său. El a trecut prin multe dintre necazurile cu care s-a confruntat Pavel, dar a şi împărtăşit multe dintre bucuriile acestuia (2 Corinteni 11:24-27). La un moment dat, Timotei chiar a fost întemniţat din cauza credinţei (Evrei 13:23). În plus, la fel ca Pavel, el a manifestat o iubire sinceră şi profundă faţă de surorile şi fraţii săi creştini. De aceea, Pavel i-a spus într-o scrisoare: „Îmi amintesc de lacrimile tale” (2 Timotei 1:4). Se pare că, urmând exemplul lui Pavel, Timotei a învăţat ‘să plângă cu cei ce plâng’, adică să manifeste empatie faţă de oamenii aflaţi în necazuri pentru a-i putea încuraja şi consola (Romani 12:15). Fie ca şi noi să procedăm la fel!

Nu este de mirare că Timotei a devenit mai târziu un supraveghetor creştin remarcabil. Pe lângă faptul că i-a încredinţat responsabilitatea de a vizita congregaţiile pentru a le întări şi a le încuraja, Pavel l-a însărcinat să numească bărbaţi capabili, care să slujească în calitate de bătrâni de congregaţie sau de slujitori auxiliari (1 Timotei 5:22).

Apostolul Pavel l-a îndrăgit pe Timotei şi i-a dat multe sfaturi părinteşti, foarte utile. L-a îndemnat să-şi folosească din plin darurile spirituale şi să progreseze pe plan spiritual (1 Timotei 4:15, 16). Apostolul l-a încurajat să nu permită niciodată ca vârsta sau, poate, timiditatea să-l împiedice să ia cu fermitate poziţie de partea dreptăţii (1 Timotei 1:3; 4:6, 7, 11, 12). Pavel chiar i-a spus cum să-şi trateze o problemă de sănătate, probabil o afecţiune cronică a stomacului (1 Timotei 5:23).

Dar a sosit timpul când Pavel a simţit că sfârşitul lui era aproape; din câte se pare, se aştepta să fie executat. Atunci, el i-a trimis lui Timotei ultima scrisoare inspirată, care conţine următoarele cuvinte emoţionante: „Să faci tot posibilul să vii la mine repede!” (2 Timotei 4:9). Pavel ţinea mult la Timotei, numindu-l „copilul meu iubit şi fidel în Domnul” (1 Corinteni 4:17). De aceea îşi dorea să-şi mai vadă o dată prietenul. Cu toţii am putea să ne întrebăm: Mă consideră alţii o sursă de mângâiere când se confruntă cu încercări?

A reuşit Timotei să ajungă la timp pentru a-l vedea pe Pavel? Nu ştim, însă suntem siguri că el a făcut întotdeauna tot posibilul să-l consoleze şi să-l încurajeze pe Pavel, dar şi pe mulţi alţii. Viaţa sa a fost o reflectare a semnificaţiei numelui său propriu, „Cel care îl onorează pe Dumnezeu”. De asemenea, el ne-a lăsat un exemplu remarcabil de credinţă, pe care îl putem urma cu toţii, tineri sau vârstnici.