Salt la conţinut

Salt la cuprins

Aprobă Dumnezeu interconfesionalismul?

Aprobă Dumnezeu interconfesionalismul?

„Religia uneşte sau dezbină?” Această întrebare le-a fost pusă cititorilor ziarului The Sydney Morning Herald. Aproape 90 la sută dintre respondenţi au spus că religia îi dezbină pe oameni.

SUSŢINĂTORII interconfesionalismului sunt însă de altă părere. Eboo Patel, fondator al unei organizaţii interconfesionale de tineret din Statele Unite, a spus: „Arătaţi-mi o religie care nu încurajează compasiunea . . . , care nu încurajează grija faţă de mediul înconjurător . . . , care nu încurajează ospitalitatea”.

Este adevărat că budişti, catolici, protestanţi, hinduşi, musulmani şi membri ai altor religii şi-au unit uneori forţele pentru a lupta împotriva sărăciei, pentru a milita în favoarea respectării drepturilor omului, pentru a cere interzicerea minelor antipersonal sau pentru a atrage atenţia asupra unor probleme de mediu. Grupuri de dialog multiconfesionale au luat parte la reuniuni menite să promoveze înţelegerea reciprocă şi colaborarea. Pentru a sărbători diversitatea religioasă, reprezentanţii acestor grupuri au organizat ceremonii cu lumânări, festivaluri de muzică, rugăciuni etc.

Este amestecarea religiilor soluţia la conflictele dintre confesiuni? Este interconfesionalismul calea aleasă de Dumnezeu pentru a aduce în existenţă o lume mai bună?

UNITATE: CU CE PREŢ?

Una dintre cele mai mari organizaţii interconfesionale se laudă cu membri care provin din 200 de confesiuni şi cu o activitate desfăşurată în 76 de ţări. Obiectivul ei este „să încurajeze colaborarea zilnică şi de durată dintre confesiuni”. Însă acest deziderat s-a dovedit a fi greu de atins. De exemplu, potrivit organizatorilor, carta a trebuit redactată cu multă atenţie pentru ca niciuna dintre numeroasele religii semnatare să nu se simtă ofensată. Din ce cauză? Un motiv a fost existenţa unor dezacorduri cu privire la folosirea cuvântului „Dumnezeu”. Drept urmare, carta nu conţine acest cuvânt şi nici nu face referire la el.

Totuşi, dacă Dumnezeu este lăsat deoparte, se mai poate vorbi despre credinţă? În plus, prin ce se deosebeşte această mişcare interconfesională de organizaţiile caritabile non-religioase? Pe bună dreptate, organismul interconfesional amintit mai înainte se consideră „o organizaţie care construieşte punţi între oameni”, nu o entitate religioasă.

ESTE SUFICIENT SĂ PROMOVĂM BINELE?

Dalai Lama, renumit susţinător al interconfesionalismului, a spus: „Toate marile religii transmit în esenţă acelaşi mesaj, şi anume: iubirea, compasiunea şi iertarea . . . Important este să manifestăm zilnic aceste calităţi”.

Nu încape nicio îndoială că iubirea, compasiunea şi iertarea sunt virtuţi demne de dorit. În regula de aur, Isus a spus: „Tot ce vreţi să vă facă vouă oamenii faceţi-le şi voi la fel” (Matei 7:12). Dar se rezumă adevărata credinţă la promovarea binelui?

Apostolul Pavel a spus despre mulţi oameni din zilele sale care credeau că îi slujeau lui Dumnezeu: „Le depun mărturie că au zel pentru Dumnezeu, dar nu potrivit cunoştinţei exacte”. La ce se referea Pavel? El a adăugat: „Fiindcă n-au cunoscut dreptatea lui Dumnezeu, ci au căutat să şi-o stabilească pe-a lor” (Romani 10:2, 3). Întrucât nu ştiau cu exactitate ce aştepta Dumnezeu de la ei, zelul şi credinţa lor nu aveau nicio valoare (Matei 7:21-23).

CE SPUNE BIBLIA DESPRE INTERCONFESIONALISM

„Fericiţi sunt cei împăciuitori”, a spus Isus (Matei 5:9). El a pus în practică ceea ce a predicat, promovând o atitudine lipsită de violenţă şi aducându-le un mesaj de pace oamenilor de diverse religii (Matei 26:52). Cei care au reacţionat la cuvintele sale au alcătuit o fraternitate bazată pe o iubire de nezdruncinat (Coloseni 3:14). Dar a urmărit Isus doar să construiască punţi între oameni din medii culturale diferite pentru ca aceştia să poată convieţui în pace? A luat el parte la practicile religioase ale altora?

Conducătorii religioşi ai sectei fariseilor şi ai sectei saducheilor i s-au opus cu înverşunare lui Isus şi chiar au încercat să-l omoare. Cum a reacţionat el? Isus le-a spus discipolilor săi: „Lăsaţi-i! Sunt nişte călăuze oarbe” (Matei 15:14). Isus n-a considerat că între el şi acele persoane exista vreo legătură spirituală.

Mai târziu, în Corint (Grecia) s-a format o congregaţie creştină. Acest oraş era cunoscut pentru cultura lui pluralistă, multireligioasă. Ce atitudine trebuiau să adopte creştinii de acolo? Apostolul Pavel le-a scris: „Nu vă înjugaţi la un jug inegal cu cei necredincioşi”. De ce? Pavel a spus în continuare: „Ce armonie este între Cristos şi Belial? Sau ce parte are cel credincios cu cel necredincios?”. Apoi a dat următorul sfat: „De aceea, ieşiţi din mijlocul lor şi separaţi-vă” (2 Corinteni 6:14, 15, 17).

Înţelegem de aici că Biblia se declară împotriva interconfesionalismului. Dar v-aţi putea întreba: Atunci cum se poate realiza adevărata unitate?

CUM SE CONSTRUIEŞTE ADEVĂRATA UNITATE?

Staţia Spaţială Internaţională – o capodoperă a ingineriei aerospaţiale – este rezultatul eforturilor conjugate ale unor specialişti din 15 naţiuni. Credeţi că această structură s-ar fi realizat dacă naţiunile participante n-ar fi fost de acord cu proiectul?

În esenţă, la fel stau lucrurile şi cu mişcarea interconfesională din zilele noastre. Deşi se pune accent pe colaborare şi respect, nu există un proiect acceptat în unanimitate în ce priveşte zidirea credinţei. Drept urmare, chestiunile de ordin moral şi doctrinar creează dezbinare.

Biblia conţine normele lui Dumnezeu, care se aseamănă cu un proiect. Ne putem clădi viaţa pe ceea ce spune Biblia. Cei ce aplică sfaturile ei au învins prejudecăţile rasiale şi religioase şi au învăţat să muncească umăr la umăr în pace şi unitate. Într-o profeţie, Dumnezeu a spus: „Voi da popoarelor o limbă pură, pentru ca toate să cheme numele lui Iehova, ca să-i slujească umăr la umăr”. Unitatea rezultă din învăţarea unei ‘limbi pure’, adică a normelor divine cu privire la închinare (Ţefania 3:9; Isaia 2:2-4).

Martorii lui Iehova vă invită cu căldură să vizitaţi o sală a Regatului din cartierul dumneavoastră pentru a vă convinge personal că între ei există pace şi unitate (Psalmul 133:1).