SITUAT pe o câmpie fertilă, la circa 80 km de actualul Bagdad, anticul Babilon era un oraş cu adevărat magnific. Împrejmuit de două rânduri de ziduri masive şi de un şanţ de apărare plin cu apă, el părea de necucerit. Era vestit pentru templele maiestuoase, grădinile suspendate şi ziguratele lui. A fost unul dintre cele mai impresionante oraşe din lumea antică, fiind numit recent „cetatea minunilor“.

Capitală a celei de-a treia puteri mondiale din istoria biblică, Babilonul este numit în Scripturi „Stăpâna Regatelor“ (Isaia 47:5). La fel ca Egiptul şi Asiria, puteri mondiale dinaintea lui, Imperiul Babilonian a jucat un rol însemnat în istoria biblică. Dar să comparăm ce spun Scripturile despre acest imperiu cu ce ne dezvăluie sursele laice.

Cartea biblică Daniel ne vorbeşte despre Belşaţar, care a domnit un timp ca rege în Babilon (Daniel 5:9). Totuşi, unele surse laice au susţinut că Belşaţar, deşi un personaj influent, nu a fost niciodată rege. Să fi greşit deci Biblia?  Săpând printre ruinele oraşului mesopotamian Ur, arheologii au scos la lumină mai mulţi cilindri de lut. Inscripţia cuneiformă de pe un cilindru cuprindea o rugăciune a regelui babilonian Nabonid pentru „Bel-sar-ussur [sau Belşaţar], fiul meu cel mare“. Descoperirile ulterioare au confirmat că Belşaţar „şi-a exercitat autoritatea de regent mai mult de jumătate din domnia tatălui său, perioadă în care a fost practic rege cu drepturi depline“, se afirmă în lucrarea New Bible Dictionary.

Din consemnările istorice mai reiese că în anticul Babilon religia era la loc de cinste, iar astrologia şi divinaţia erau practicate pe scară largă, lucruri confirmate de Biblie. De exemplu, în Ezechiel 21:21 citim că regele babilonian a recurs la ghicitorie — mai exact „a cercetat ficatul“ — pentru a hotărî dacă să atace sau nu Ierusalimul. Dar de ce tocmai ficatul? Deoarece babilonienii ‘cercetau’ acest organ în căutare de semne prevestitoare. În cartea Mesopotamian Astrology se arată că într-un singur sit arheologic din Babilon s-au găsit „32 de modele [de lut] înfăţişând ficatul, toate inscripţionate“ cu semne prevestitoare.

Renumitul arheolog Nelson Glueck a spus odată: „Timp de 30 de ani am făcut săpături arheologice cu Biblia într-o mână şi cu o unealtă în cealaltă, iar în ce priveşte exactitatea istorică, am descoperit că Biblia a avut întotdeauna dreptate“.

Cum aţi reacţiona dacă cineva v-ar spune că una dintre marile capitale ale lumii, poate Beijing, Moscova sau Washington, D.C., va deveni de nelocuit, o ruină? Cu greu l-aţi crede, probabil, şi pe bună dreptate. Totuşi, exact asta s-a întâmplat cu vechiul Babilon. În jurul anului 732 î.e.n., Iehova Dumnezeu l-a inspirat pe profetul evreu Isaia să consemneze o profeţie referitoare la căderea măreţului Babilon, profeţie care s-a împlinit circa 200 de ani mai târziu. Isaia a scris: „Babilonul, podoaba regatelor . . . va ajunge ca Sodoma şi Gomora, când le-a distrus Dumnezeu. Nu va mai fi niciodată locuit şi nu va mai fi loc pentru el, din generaţie în generaţie“ (Isaia 13:19, 20).

Dar de ce a prezis Dumnezeu distrugerea Babilonului? În 607 î.e.n., armata babiloniană a devastat Ierusalimul şi i-a dus pe supravieţuitori în exil în Babilon, unde aceştia au fost trataţi cu multă cruzime (Psalmul 137:8, 9). Dumnezeu a prezis că slujitorii săi aveau să suporte timp de 70 de ani acest tratament dur din cauza faptelor lor rele. Apoi Dumnezeu avea să-i elibereze şi să facă posibilă întoarcerea lor în patrie (Ieremia 25:11; 29:10).

Cuvântul profetic al lui Dumnezeu s-a împlinit. În 539 î.e.n., pe când exilul de 70 de ani al  lui Iuda se apropia de sfârşit, Babilonul, aparent invincibil, a fost cucerit de armatele medo-persane. Cu timpul, oraşul s-a transformat într-un morman de dărâmături, exact cum fusese profeţit. Niciun om n-ar fi putut prezice un asemenea deznodământ. Fără îndoială, capacitatea de a profeţi, de a dezvălui viitorul, îl deosebeşte pe Autorul Bibliei — adevăratul Dumnezeu, Iehova — de orice alt dumnezeu (Isaia 46:9, 10).

O altă profeţie remarcabilă se împlineşte chiar în zilele noastre. Ea are legătură cu regele babilonian Nebucadneţar şi cu visul său despre un chip uriaş. Fiecare parte a corpului acestui chip — capul, pieptul şi braţele, pântecele şi coapsele, picioarele şi labele picioarelor — era dintr-un anumit material, majoritatea din metal pur (Daniel 2:31–33). Acestea reprezentau succesiunea unor guvernări, sau regate, prima fiind cea a Babilonului, iar ultima, cea a puterii mondiale anglo-americane, a şaptea din istoria biblică (Daniel 2:36–41).

Daniel ne dezvăluie că labele şi degetele picioarelor erau însă dintr-un material cu totul neobişnuit. Nu mai era vorba de un metal pur, ci de un amestec de fier şi argilă umedă. Daniel îi explică lui Nebucadneţar: „Aşa cum ai văzut fierul amestecat cu argila umedă, tot aşa ei  vor ajunge să se amestece cu urmaşii oamenilor, dar nu se vor lipi unul de altul, aşa cum fierul nu se amestecă cu argila modelată“ (Daniel 2:43). Într-adevăr, un amestec de fier şi argilă nu este deloc rezistent; aceste materiale pur şi simplu „nu se vor lipi unul de altul“. Cât de bine descriu aceste cuvinte lumea divizată din punct de vedere politic în care trăim!

Daniel mai dezvăluie un eveniment semnificativ. În vis, regele Nebucadneţar a văzut o piatră care s-a desprins dintr-un munte mare. Piatra „a lovit chipul în labele picioarelor, care erau de fier şi de argilă modelată, şi le-a zdrobit“ (Daniel 2:34). Ce înseamnă aceasta? Daniel răspunde: „În zilele acestor regi [în timpul ultimei puteri mondiale], Dumnezeul cerului va ridica un regat care nu va fi nimicit niciodată. Regatul acesta nu va trece în stăpânirea altui popor. El va zdrobi şi va pune capăt tuturor acestor regate şi el însuşi va dăinui pe timp indefinit“ (Daniel 2:44). Profeţia îndreaptă atenţia spre un Regat care se deosebeşte de oricare alt guvern cunoscut de oameni. Regele lui este Isus Cristos, Mesia. După cum s-a menţionat în primele două articole ale acestei serii, Isus îi va distruge pe Satan şi pe acoliţii lui, fie oameni, fie creaturi spirituale. Astfel, pacea şi armonia vor fi restabilite în întregul univers (1 Corinteni 15:25).